A reușit Jerome Powell imposibilul sau a fost doar noroc?

Pe 14 decembrie 2022, președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a recunoscut sincer: „Mi-aș dori să existe o modalitate complet nedureroasă de a restabili stabilitatea prețurilor. Nu există și acesta este cel mai bun lucru pe care îl putem face.”

Această declarație a marcat începutul ciclului agresiv de majorare a ratelor Fed, menit să combată creșterea inflației.

Powell a recunoscut că atingerea stabilității prețurilor ar fi costisitoare și lipsită de soluții ușoare.

Un an mai târziu, presiunile inflaționiste par să se diminueze fără a precipita o recesiune economică mai amplă.

Temutul scenariu de stagflație, caracterizat de o inflație ridicată cuplată cu o creștere stagnantă, pare să fi fost evitat – deocamdată.

Cu doar un an în urmă, mulți economiști credeau că stăpânirea inflației fără a induce o recesiune era aproape imposibilă.

Creșterile agresive ale dobânzilor Fed au stârnit temeri cu privire la o încetinire severă a economiei, unii prevăzând posibile disponibilizări și scăderea cererii consumatorilor.

Astăzi, însă, piața forței de muncă rămâne rezistentă, deși se îndoaie, inflația se aliniază treptat la ținta Fed, iar creșterea economică, deși moderată, nu s-a prăbușit.

La suprafață, acest rezultat pare o realizare semnificativă pentru Rezerva Federală.

Cu toate acestea, întrebarea presantă rămâne: cât de mult din acest succes este atribuit perspicacității strategice a lui Powell și cât de mult norocului?

Rolul politicii în succesul Fed

Cele mai recente date despre inflație sunt promițătoare. Începând cu august, inflația a scăzut la 2,5%, în scădere de la 2,9% în iulie, apropiindu-se de ținta de 2% a Fed.

Inflația de bază, care exclude prețurile volatile la alimente și energie, rămâne constantă la 3,2%.

Strategia lui Powell de a aborda inflația a implicat creșterea agresivă a ratelor dobânzilor, împingându-le la un maxim în ultimii 23 de ani de 5,25%–5,5%.

Aceste creșteri au fost concepute pentru a răci o economie supraîncălzită prin înăsprirea condițiilor financiare și reducerea cererii, în special în sectoare sensibile precum locuințele și construcțiile.

Susținătorii abordării lui Powell susțin că acțiunile sale rapide și decisive au jucat un rol crucial în ancorarea așteptărilor inflaționiste, contribuind astfel la atenuarea presiunilor prețurilor.

Cu toate acestea, nu toată lumea este convinsă. Unii economiști sugerează că factorii dincolo de controlul Fed au fost mai influenți în dezinflația.

De exemplu, reducerea perturbărilor din partea ofertei și creșterea ofertei de forță de muncă, în special datorită creșterii imigrației, au contribuit semnificativ la răcirea inflației.

În timp ce politicile lui Powell ar fi putut contribui într-o oarecare măsură, criticii susțin că aceste forțe externe au jucat un rol mai decisiv.

Puterea sincronizarii?

Mandatul lui Powell a fost marcat de un moment fericit.

Un eveniment notabil a fost mini-criza financiară declanșată de prăbușirea Silicon Valley Bank (SVB).

Deși a provocat anxietate pe piață, nu a escaladat într-o recesiune totală.

În schimb, a oferit Fed-ului ocazia de a-și încetini majorările ratelor, permițându-i să evalueze răspunsul economiei fără a recurge la o înăsprire mai agresivă.

În plus, rezistența economiei a fost o lovitură de noroc.

Bilanțurile gospodăriilor și ale întreprinderilor au fost într-o formă mai bună decât se anticipase, mulțumită parțial măsurilor fiscale implementate în timpul pandemiei de COVID-19.

Această rezistență a însemnat că majorările ratelor Fed au cauzat mai puține dureri economice decât se temea inițial.

Rata reală neutră a dobânzii – nivelul la care politica monetară nici nu stimulează, nici nu constrânge economia – a fost mai mare decât se aștepta.

Această situație a permis Fed să-și semnaleze angajamentul de a combate inflația fără a impune o presiune excesivă asupra economiei.

Factorii neprevăzuți, cum ar fi creșterea imigrației și creșterea neașteptată a productivității, au jucat, de asemenea, un rol.

Deși dincolo de controlul Fed, acești factori au contribuit la reducerea costurilor cu forța de muncă și la îmbunătățirea ofertei a economiei, făcând aterizarea ușor mai fezabilă.

Fed nu și-a atins încă ținta de 2%.

Deși inflația este în prezent sub control, „ultimul milă” al dezinflației rămâne o provocare.

Fed nu și-a atins încă ținta de 2%, iar riscurile ca inflația să se aprindă din nou persistă, amintind de ciclurile anilor 1970.

Costurile locuințelor continuă să crească, iar piața muncii rămâne strânsă.

În timp ce Jerome Powell merită un oarecare credit pentru prevenirea tipului de reapariție a inflației observată în ciclurile anterioare, rămân obstacole semnificative.

Fed se confruntă cu sarcina delicată de a evita reducerile de rate care ar putea reaprinde inflația. Deși economia este stabilă acum, reducerile agresive ale ratelor ar putea anula o mare parte din progresul realizat.

Îndemânare sau noroc?

Răspunsul se află probabil undeva la mijloc.

Powell și Rezerva Federală au jucat, fără îndoială, un rol crucial în stabilizarea inflației, dar multe circumstanțe favorabile au fost în afara controlului lor.

Fed nu a conceput doar aterizarea soft; a beneficiat de o serie de evenimente norocoase, inclusiv ajustări post-pandemie și schimbări pe piața muncii.

Conducerea lui Powell nu trebuie neglijată; acțiunile sale decisive în fața inflației în creștere au ajutat la ancorarea așteptărilor și la calmarea temerilor pieței.

Deși poate că nu a prevăzut pauzele norocoase care i-au venit în cale, le-a valorificat eficient.

Aterizarea moale realizată până acum reflectă atât priceperea lui Powell, cât și condițiile externe favorabile.

Viitorul va depinde de cât de atent gestionează Fed următoarea fază a politicii monetare și dacă forțele care au temperat inflația continuă să se alinieze.

Deocamdată, Powell poate revendica un credit parțial pentru navigarea într-un peisaj economic complex, dar călătoria către stabilitatea deplină este departe de a fi încheiată.