Cum economia României a trecut de la o poveste de succes la o zonă de pericol

Până la un punct, economia României avea la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a deveni cea mai mare poveste de succes a Europei. Creșterea a depășit majoritatea blocului. Veniturile au crescut rapid. Investitorii străini au venit în valuri. 

Dar situația actuală nu este atât de promițătoră. Economia României este într-o stare slabă, cu vulnerabilități serioase.

Și dacă compari "starea proastă" care înseamnă riscul de deteriorare sau stagnare economică, mai degrabă decât o creștere puternică, atunci România se califică. Dar nu toată speranța este pierdută.

Un stat prea mare pentru baza sa de impozitare

Modelul economic al României a asigurat o convergență rapidă de la aderarea la UE. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de la sub 3.000 € în 2004 la peste 18.000 € doar 20 de ani mai târziu.

Această creștere, însă, a venit odată cu o nepotrivire persistentă între cheltuieli și venituri.

România colectează aproximativ 27-31% din PIB din taxe, comparativ cu media UE de aproximativ 41%.

Diferența de TVA este cea mai mare din uniune. Mai mult de un sfert din veniturile potențiale din TVA nu sunt niciodată colectate.

Sistemul de venituri este poros și depinde puternic de taxele pe consum. Așadar, atunci când creșterea încetinește, veniturile scad brusc.

În același timp, cheltuielile publice au crescut mult mai rapid decât economia.

Legea salarială din 2017 a crescut salariile publice și pensiile într-un mod care a inclus cheltuieli mai mari în buget.

Asta a făcut ca statul să fie mult mai scump de administrat. Deficitul a depășit 4% din PIB chiar înainte de pandemie. Suportul pentru COVID a dus la 9,3%. 

După o scurtă corecție la 5,7% în 2023, creșterile salariale și de pensii cauzate de alegeri au readus deficitul la 9,3% în 2024.

Aceasta este cea mai mare din UE, cu o marjă clară.

De ce modelul de creștere al României se termină

Creșterea României a fost mult timp determinată de consum, investiții finanțate de UE, forță de muncă ieftină și fabrici străine.

Aceste elemente au ajutat țara să recupereze rapid pasul. Dar sunt finite.

Numărul lucrătorilor se micșorează. Salariile au crescut mai repede decât productivitatea.

Multe sectoare depind acum de scutiri fiscale care reduc baza de venituri. Deficitul contului curent s-a extins la peste 7% din PIB deoarece România importă mult mai mult decât exportă.

Investiția slabă este un alt semn de presiune. Firmele ezită să se extindă atunci când inflația este imprevizibilă, iar traiectoria fiscală este neclară.

Randamentele obligațiunilor în jur de 7-8% cresc costurile proiectelor pe termen lung.

Agențiile de rating de credit au mutat perspectivele României pe cele negative. Investitorii prețuiesc riscul schimbărilor bruște de politică și al schimbării politice. 

Această combinație de creștere lentă, costuri ridicate de împrumut și un deficit extern mare este neobișnuită în cadrul Uniunii Europene.

Indică probleme structurale mai profunde, nu o încetinire temporară.

UE intervine odată cu sosirea proiectului fiscal

UE a observat cum aceste dezechilibre cresc de ani de zile. România se află sub o procedură de deficit excesiv din 2020, dar a avut dificultăți în a urma calea convenită.

Comisia Europeană a legat acum accesul viitor la fondurile de coeziune de un plan fiscal mai credibil.

Aceste fonduri sunt centrale pentru strategia de dezvoltare a României.

Ciclul actual de finanțare alocă peste treizeci de miliarde de euro proiectelor românești. Pierderea acestui sprijin ar afecta creșterea și ar slăbi încrederea investitorilor.

Pentru a evita acest rezultat, guvernul a adoptat un pachet larg de măsuri de consolidare.

TVA a fost majorată, majorările salariale din sectorul public au fost întârziate, indexarea pensiilor a fost înghețată, au fost introduse noi accize, iar câteva mii de locuri de muncă administrative locale urmează să fie eliminate.

Guvernul se așteaptă ca aceste măsuri să reducă deficitul la 5% după 2026.

Comisia prevede o ajustare ușor mai lentă. Performanța va depinde de implementare și stabilitatea politică.

Această strângere vine într-un moment dificil. Se estimează că inflația va ajunge la aproximativ 7% în 2025, pe măsură ce plafonamentele prețurilor la energie vor fi ridicate și prețurile la benzină vor fi liberalizate. 

Consumul va rămâne slab deoarece salariile reale sunt presate de modificările fiscale și de creșterea mai lentă a salariilor. 

Consolidarea fiscală într-o economie slabă tinde să producă cifre modeste de creștere. Prognoza Comisiei de 0,7% în 2025 indică clar direcția în care se îndreaptă lucrurile.

Piețele urmăresc politica la fel de atent ca și economia

Nivelul datoriei României este încă moderat, în jur de 57% din PIB. Aceasta este mai mică decât în multe state UE și mult sub nivelurile care au declanșat crizele din sudul Europei.

Problema nu este solvabilitatea de astăzi, ci traiectoria din următorul deceniu. Deficitele mari, costurile dobânzilor în creștere și creșterea slabă pot afecta rapid dinamica datoriei.

Trezoreria țării își propune să taie până la 6 miliarde de euro din emiterea datoriei externe.

Investitorii evaluează acest lucru. Randamentele de aproximativ 7,5% nu sunt teritoriu de criză, dar semnalează o lipsă de încredere că România poate susține consolidarea prin mai multe alegeri.

Politica amplifică incertitudinea. Extrema dreaptă a câștigat teren opunându-se noilor măsuri fiscale și criticând partidele care au permis creșterea deficitului. 

Multe gospodării se simt deja presate de prețurile ridicate și puterea de cumpărare scăzută.

Creșterile de TVA și înghețările salariilor sunt nepopulare. Îndoiala publică este întărită de faptul că actualul guvern include mai multe partide care au contribuit la crearea problemelor fiscale actuale.

Dacă sprijinul politic se erodează, planul de consolidare ar putea stagna. Piețele ar cere o primă mai mare, iar ajustarea ar deveni și mai dificilă.

Un test al următorului deceniu al României

România intră într-o fază definitorie. Partea ușoară a convergenței s-a încheiat.

Consumul nu mai poate duce la creștere. Investitorii străini caută stabilitate și politici credibile. Fondurile UE nu pot înlocui reforma internă.

Statul este prea costisitor în raport cu ceea ce colectează țara, iar scurgerile de venituri îi slăbesc capacitatea de a finanța bunurile publice.

Modelul de creștere care a adus convergență rapidă limitează acum următoarea etapă.

Întrebarea de bază este dacă România poate trece de la un ciclu construit pe cheltuieli și cerere pe termen scurt la unul ancorat pe productivitate, capacitate fiscală și instituții stabile.

Pentru a face acest lucru, este nevoie de disciplină din partea mai multor guverne, nu doar a unuia. De asemenea, necesită capacitatea de a susține reformele atunci când acestea sunt nepopulare.

Economia României a ajuns într-un punct în care vechea formulă economică nu poate merge mai departe, însă noua formulă nu a fost construită.

Țările rareori petrec mult timp în această diferență. Unii trec peste și își redefinesc traiectoria.