Industria zahărului din Pakistan se confruntă cu provocări cu surplus și limitări la export

Industria zahărului din Pakistan, a doua cea mai mare industrie agroalimentară după cea a textilelor, navighează într-o rețea complexă de provocări de reglementare și economice.

Contribuind semnificativ la economia națională, industria reprezintă 3,7% din valoarea adăugată în agricultură și 0,8% din PIB.

Oferă locuri de muncă pentru milioane și generează activități comerciale directe și indirecte în valoare de Rs. 800 până la 1000 de miliarde.

Cu toate acestea, în ciuda rolului său critic, sectorul se confruntă cu reglementări stricte care îi împiedică creșterea și sustenabilitatea.

Legile învechite privind zahărul împiedică operațiunile pieței

Industria zahărului din Pakistan funcționează conform legilor arhaice concepute pentru o epocă în care guvernul asigura aprovizionarea cu trestie de zahăr la fabrici și cumpăra tot zahărul produs pentru depozitele de rații. Aceste legi sunt acum depășite în contextul unei economii de piață liberă.

Comisia pentru Concurență din Pakistan a recomandat dereglementarea sectorului zahărului pentru a permite forțelor pieței să dicteze prețurile. Cu toate acestea, industria rămâne strâns reglementată, guvernul fixând prețuri minime de achiziție pentru trestia de zahăr și prețuri ex-morii pentru zahăr, printre alte controale.

Acest mediu de reglementare creează o nepotrivire semnificativă între costurile de achiziție și fluxurile de numerar.

Constrângerile financiare și ratele mari de marjare stresează industria

Operațiunile financiare ale industriei zahărului sunt deosebit de dificile din cauza perioadei scurte de achiziție pentru trestia de zahăr, care durează doar 3-4 luni, în timp ce vânzările și veniturile sunt repartizate pe tot parcursul anului.

Acest lucru duce la o nepotrivire severă a fluxului de numerar, deoarece 80% din costurile de producție sunt concentrate în această perioadă scurtă. În consecință, fabricile de zahăr se bazează în mare măsură pe împrumuturile pentru capitalul de lucru de la bănci la rate mari de marja de 25% sau mai mult, folosind stocurile de zahăr gajate ca garanție.

Veniturile din vânzări sunt apoi folosite pentru a plăti cultivatorilor, taxe guvernamentale, taxe, bănci și alte costuri operaționale.

Defectele de politică și deciziile de export întârziate exacerba criza

Industria zahărului a fost în criză de ani de zile, parțial din cauza politicilor defectuoase atât la nivel federal, cât și la nivel provincial.

Prețul minim fix pentru trestia de zahăr, determinat de guvernele provinciale, adesea nu se aliniază forțelor pieței care dictează prețul maxim de achiziție.

Mai mult, guvernul federal plafonează prețul ex-fabric al zahărului, adesea sub costurile de producție, fără a stabili un preț minim. Acest mecanism dublu de stabilire a prețurilor forțează fabricile de zahăr să vândă în pierdere, punându-le și mai multe probleme financiare.

Reglementarea guvernului privind exporturile de zahăr complică și mai mult lucrurile. Deciziile de export sunt adesea întârziate, ceea ce duce la pierderea oportunităților de câștiguri valutare.

Recenta întârziere în aprobarea surplusului exportabil din sezoanele de zdrobire 2021-22 și 2023-24 a dus la pierderi semnificative de valută, estimate la milioane de dolari.

Discrepanța dintre prețurile locale și internaționale la zahăr creează o oportunitate profitabilă pentru traficanți, destabilizand și mai mult piața.

Taxele mari și măsurile coercitive descurajează investițiile

Industria zahărului este supusă unei taxe pe vânzări de 18%, una dintre cele mai mari din lume, adăugându-și sarcinile financiare.

Mai mult, autoritățile guvernamentale iau adesea măsuri coercitive fără a investiga temeinic problemele sau a verifica răutatea fabricilor de zahăr.

Astfel de acțiuni descurajează investițiile viitoare în sector. În ciuda asigurărilor din partea guvernului cu privire la dereglementarea sectorului zahărului, un mecanism viabil nu a fost încă implementat.

Comparația cu sectoarele dereglementate evidențiază beneficiile potențiale

Provocările cu care se confruntă industria zahărului contrastează puternic cu succesul sectoarelor agro-dereglementate precum orezul și bumbacul. Aceste sectoare funcționează pe principiile pieței libere, fără restricții la import și export.

Producătorii de orez și bumbac primesc prețuri internaționale, încurajând investițiile în cercetare și dezvoltare, conducând la randamente mai bune. În comparație, instituțiile de cercetare a trestiei de zahăr din Pakistan sunt insuficient echipate, rămânând în urmă progreselor globale în producția culturilor și recuperarea zaharozei.

Potential de export si contributie economica

În ciuda provocărilor, industria zahărului are un potențial semnificativ de export. Pakistanul poate realiza o producție anuală de zahăr de 12 milioane de tone metrice (MMT) fără investiții suplimentare, creând un surplus exportabil de 6 MMT anual.

Exporturile constante de zahăr ar putea genera 4,5 miliarde USD în valută, cu un alt miliard USD din exporturile de etanol. Industria contribuie, de asemenea, la producerea de energie folosind bagasul, un produs secundar al trestiei de zahăr, susținând industriile conexe precum oțelul.