Cum a devenit economia Iranului motivul protestelor la nivel național

Protestele actuale care ard străzile Teheranului sunt ultimul simptom disperat al prăbușirii economiei Iranului.

Statul iranian a schimbat prosperitatea poporului său pentru influența regională, pariind că populația va rămâne tăcută atât timp cât regimul rămâne puternic.

Și asta se întâmplă de zeci de ani. Până când oamenii au decis că s-au săturat.

Realitatea la fața locului este că contractul social a fost sfâșiat de o combinație de hiperinflație și distrugerea fizică a inimii energetice a națiunii.

Experții și cetățenii deopotrivă văd acum o țară în care matematica vieții de zi cu zi pur și simplu nu mai are sens.

Cum a devenit rialul o monedă fantomă

La 28 decembrie 2025, rialul iranian a încetat să funcționeze ca instrument de comerț și a devenit un simbol al declinului național. A atins un minim istoric de 1,47 milioane pentru dolarul american, ceea ce a șters efectiv economiile de o viață ale clasei de mijloc într-o singură după-amiază.

Comercianții din Marele Bazar, care au susținut tradițional statul, își închid acum magazinele pentru că nu pot stabili prețurile mărfurilor.

Simt un sentiment de rușine când trebuie să-i spună unui client că o pereche de pantofi sau o haină costă dublu față de ieri.

Moneda iraniană a pierdut aproximativ 20.000% din valoarea sa de la revoluția din 1979, dar scăderea recentă este diferită deoarece nu are un minim.

Oamenii își schimbă mobila și bijuteriile pe aur sau dolari doar ca să-și țină capul la suprafață.

Deși guvernul l-a înlocuit pe guvernatorul băncii centrale în panică, această măsură nu a făcut nimic pentru a opri sângerarea.

Rialul este acum o monedă fantomă pe care majoritatea afacerilor încearcă să o evite complet.

Inflația generală în Iran se situează acum la 52,6%, în timp ce inflația alimentelor a depășit 70%, ceea ce face ca simplul act de a mânca să fie o sursă constantă de anxietate pentru milioane de gospodării.

Costul ridicat al unui război din umbră

Mizeria economică nu este doar rezultatul unor politici bancare proaste, deoarece infrastructura fizică a țării este de asemenea în declin.

În timpul războiului de 12 zile din iunie 2025, loviturile israeliene și americane au lovit mai multe situri nucleare și facilități energetice.

Aceste atacuri au făcut mai mult decât să întârzie programul nuclear, ci au paralizat și rețeaua electrică și conductele de gaze.

Acest lucru a dus la pene constante de curent și penurii de gaz în cele mai reci luni ale anului.

Mai mult, flota din umbră de 560 de petroliere pe care Iranul o folosește pentru a vinde petrol își pierde eficiența.

Capturarea președintelui venezuelean la începutul lunii ianuarie 2026 de către Statele Unite a provocat un șoc în rețeaua de națiuni sancționate.

Iranul trebuie acum să-și vândă petrolul rafinăriilor mici din China la un discount de aproape 50% sub prețul pieței globale.

Deși țara încă produce 3,2 milioane de barili pe zi, veniturile reale care ajung la trezorerie sunt o fracțiune din ceea ce este necesar pentru a conduce o națiune de 92 de milioane de oameni.

Majoritatea acestui petrol trece prin Strâmtoarea Malacca prin transferuri de la navă la navă, cu transponderele oprit, însă costurile acestei secretomanii consumă chiar profiturile menite să salveze statul.

Un buget pentru elită și un cupon pentru săraci

Bugetul pentru 2026, propus recent de administrație, arată exact unde rămân prioritățile statului.

Include o creștere masivă a finanțării forțelor de securitate și a Gărzilor Revoluționare, care acum primesc aproape patru ori alocarea pe care o avea acum doi ani.

Această decizie a fost luată chiar în timp ce guvernul a majorat taxa pe valoarea adăugată la 12% pentru a acoperi un deficit uriaș de 950 de trilioane de Toman.

Pentru a preveni o revoltă totală, președintele a anunțat un plan de a oferi fiecărui cetățean un cupon lunar în valoare de aproximativ 7 dolari.

Pentru o familie dintr-un oraș precum Shiraz sau Mashhad, această sumă abia este suficientă pentru a cumpăra câteva kilograme de carne sau o mică rezervă de medicamente.

Mulți iranieni au descoperit că fondurile lor de pensii sunt în mare parte insolvabile, lăsând o întreagă generație de pensionari cu nimic altceva decât hârtie fără valoare.

Diferența dintre elita bogată, care are acces la valută puternică, și clasa muncitoare nu a fost niciodată mai mare.

În timp ce copiii oficialilor sunt văzuți pe rețelele sociale trăind în lux în orașele occidentale, cetățeanul obișnuit este îndemnat să-și strângă cureaua de dragul unei ideologii care nu le mai oferă sprijin.

De ce forțele de securitate încep să ezite

Protestele s-au extins acum în toate cele 31 de provincii, ajungând mult dincolo de activiștii studenți din capitală.

Chiar și orașele sărace și conservatoare, care odinioară erau coloana vertebrală a regimului, se alătură acum tulburărilor.

În provincia vestică Ilam, situația a devenit deosebit de violentă când forțele de securitate au luat cu asalt un spital pentru a aresta protestatari răniți.

Acest act de disperare s-a întors împotriva noastră, deoarece a indignat populația locală și a dus la mulțimi și mai mari pe străzi, care au refuzat să fie intimidate.

Există rapoarte conform cărora unii ofițeri de rând încep să prezinte semne de epuizare și ezitare.

Acești soldați se confruntă cu aceeași inflație alimentară de 70% ca și oamenii pe care ar trebui să-i suprime.

Sunt plătiți cu același rial fără valoare, iar mulți dintre ei se întreabă de ce ar trebui să protejeze un sistem care nici măcar nu le poate hrăni propriile familii.

Deși guvernul a intensificat utilizarea pedepsei cu moartea pentru a reduce la tăcere disidența, teama pare să dispară pe măsură ce miza economică devine absolută.

Subocuparea în rândul absolvenților universitari a ajuns la 25%, creând o clasă masivă de persoane educate, fără o cale către o viață stabilă.

Căutarea unei vieți normale

Protestatarii iranieni nu caută o ideologie politică complexă; ei caută pur și simplu ceea ce numesc o viață normală.

Vor să poată planifica pentru luna viitoare fără să-și facă griji că banii lor vor valora jumătate din valoare până vineri.

Regimul a petrecut decenii încercând să convingă populația că face parte dintr-o mare luptă istorică împotriva Occidentului; Totuși, această narațiune eșuează pentru că nu pune mâncare pe masă.

Țara trece printr-o fugă masivă de creiere, pe măsură ce medicii, inginerii și oamenii de știință pleacă spre orice țară care îi acceptă.

Statul rămâne cu o populație care este atât furioasă, cât și nu mai are nimic de pierdut.

Protestatarii din orașul Yasuj au strigat recent că, în timp ce copiii elitei sunt în Canada, propriii lor copii sunt în închisoare.

Acest sentiment a înlocuit vechile sloganuri ale revoluției. Lupta din Iran astăzi este despre dreptul de a exista fără greutatea constantă a unui stat în declin.

Ei descoperă că poți conduce cu forța mult timp, dar nu poți conduce pe stomacul gol la nesfârșit.

Acesta este momentul în care dorința pentru o viață previzibilă și demnă a depășit în sfârșit frica de poliția secretă.