Capcana lui Tucidide: 2.500 de ani de istorie la summitul Trump‑Xi

În 2015, preşedintele chinez Xi Jinping a folosit termenul „capcana lui Tucidide” la Seattle, în faţa unui public care îl includea pe fostul secretar de stat Henry Kissinger.

„Nu există aşa‑zisa capcană a lui Tucidide în lume. Dar dacă marile puteri repetă greşelile de judecată strategică, şi‑ar putea crea astfel de capcane”, a spus Xi, înaintea unei cine oficiale găzduite de atunci‑președintele SUA Barack Obama.

El a reluat expresia în 2024, întâlnindu‑se cu preşedintele SUA Joe Biden la Lima, Peru, în marja celei de‑a 31‑a reuniuni a liderilor economici APEC.

„Capcana lui Tucidide nu este o inevitabilitate istorică. Un nou Război Rece nu trebuie purtat şi nu poate fi câştigat. A izola China este nechibzuit, inacceptabil şi sortit eşecului”, a afirmat el.

Xi a revenit asupra termenului pentru a treia oară în timpul vizitei recente a actualului preşedinte american Donald Trump în China.

Vorbind înaintea lui Trump în Marea Sală a Poporului, Xi a spus că lumea a ajuns la o nouă răscruce.

„Pot China şi Statele Unite să depăşească «capcana lui Tucidide» şi să stabilească un nou model pentru relaţiile dintre marile puteri?” a întrebat el.

Pentru mai mult de un deceniu, Xi Jinping şi diplomaţi chinezi de rang înalt au invocat conceptul, prezentându‑l nu ca pe un rezultat inevitabil, ci ca pe un avertisment împotriva erorilor de judecată strategică.

Ceea ce e diferit de această dată este modul în care Jinping l‑a folosit, a spus Steve Bannon, fost strateg al lui Trump şi pasionat de Războiul Peloponesiac.

Bannon a interpretat remarca ca pe o ameninţare îndreptată către Donald Trump în legătură cu Taiwanul, avertizând că dacă Statele Unite se amestecă în ceea ce China consideră afaceri interne, ar putea duce la un conflict armat.

„Este extrem de directă, mai ales când aceasta este declaraţia de deschidere”, a spus Bannon, conform raportului Politico.

Ce este capcana lui Tucidide?

Tucidide, istoricul grec antic, a consemnat Războiul Peloponesiac (431–404 î.Hr.) dintre Atena şi Sparta, atribuindu‑i cauzele unei varietăţi de factori politici, economici şi strategici.

Una dintre cele mai citate observaţii ale sale spune:

„Ceea ce a făcut războiul inevitabil a fost creşterea puterii ateniene şi frica pe care aceasta a stârnit‑o în Sparta.”

Mai târziu, Graham Allison, profesor Douglas Dillon la Harvard, a consacrat termenul „capcana lui Tucidide” în cartea sa Destined for War.

Se referă la situaţia precară în care o putere aflată în ascensiune ameninţă să înlocuiască o putere consacrată — o situaţie care, din punctul de vedere istoric, a condus adesea la război.

Pe măsură ce China continuă să se ridice şi să concureze cu conducerea globală a Statelor Unite, Allison a spus că ideea pare mai relevantă ca niciodată.

Scriind pentru Financial Times în 2012, Allison a afirmat că „întrebarea definitorie despre ordinea globală în deceniile viitoare va fi: pot China şi SUA să evite capcana lui Tucidide?”

Allison a dezvoltat ideea „capcanei” în continuare în cartea sa din 2017 Destined for War: Can America and China Escape Thucydides’s Trap?, în care susţinea că cele două ţări se aflau „pe un curs de coliziune spre război — cu excepţia cazului în care ambele părţi vor adopta acţiuni dificile şi dureroase pentru a îl evita.”

Pentru a-şi demonstra teoria, profesorul Allison a identificat 16 cazuri istorice în care o putere în ascensiune a ameninţat să înlocuiască una conducătoare.

Potrivit inventarului său, care este subiectiv, 12 din cele 16 rivalităţi s‑au încheiat prin conflict.

Observatorii au remarcat că Xi a folosit termenul de ani de zile, dar recurgerea la referinţa clasică în timpul vizitei lui Trump ar fi putut prefigura poziţia sa privind Taiwanul.

Declaraţia lui Xi despre Taiwan şi implicaţiile ei

„Întrebarea Taiwan este cea mai importantă chestiune în relaţiile China‑SUA”, a spus Xi, referindu‑se la insula cu autoguvernare pe care China o revendică ca fiind a sa.

„Dacă este gestionată greşit, cele două naţiuni ar putea intra în coliziune sau chiar în conflict, împingând întreaga relaţie China‑SUA într‑o situaţie extrem de periculoasă”, a adăugat el.

„Dacă este gestionată corespunzător, relaţia bilaterală va beneficia de stabilitate generală. În caz contrar, cele două ţări vor avea ciocniri şi chiar conflicte, punând întreaga relaţie în mare pericol”, se arăta într‑o declaraţie chineză.

Wen‑Ti Sung, cercetător non‑resident la Global China Hub al Atlantic Council, a spus că tonul lui Xi a fost „surprinzător de ferm pentru diplomaţia de summit”.

Aceasta avea menirea să transmită lui Trump că „chestiunea Taiwan rămâne cea mai roşie dintre linii roşii” pentru Beijing.

Mesajul lui Xi a fost „tratează Taiwanul corect şi suntem prieteni; tratează‑l greşit şi putem deveni duşmani înainte să‑ţi dai seama”, a spus Sung într‑o analiză pentru The Guardian.

În versiunea analoogiei lui Xi, o China îndrăzneaţă este Atena faţă de o Spar­tă americană.

Niciunul dintre roluri nu este deosebit de atrăgător: Atena a pierdut războiul, imperiul şi cea mai mare parte a influenţei sale. Sparta a câştigat, dar dominaţia ei printre cetăţile‑stat greceşti a slăbit şi ea după câteva decenii.

A citi între rânduri

La un dineu de stat mai târziu în aceeaşi seară, preşedintele chinez Xi Jinping a avut un ton mai conciliant, insistând că Statele Unite şi China pot gestiona ceea ce mulţi văd ca o fricţiune strategică tot mai inevitabilă.

„Realizarea măreţei renaşteri a naţiunii chineze şi refacerea măreţiei Americii pot merge complet mână în mână … şi pot avansa bunăstarea întregii lumi”, a spus Xi.

Răspunzând pe reţelele sociale, preşedintele american Donald Trump a spus că Xi „a făcut o aluzie foarte elegantă la faptul că Statele Unite sunt poate o naţiune în declin”.

Desigur, a adăugat Trump, aceasta nu era o referire la SUA sub conducerea sa.

Trump a amplificat incertitudinea vineri când a refuzat să răspundă direct dacă Statele Unite ar apăra Taiwanul în cazul unui atac chinez.

„Această întrebare mi‑a fost pusă astăzi”, le‑a spus Trump reporterilor la bordul Air Force One, în timp ce se întorcea în Statele Unite după summitul de două zile de la Beijing.

„Această întrebare mi‑a fost pusă astăzi de preşedintele Xi. Am spus că nu vorbesc despre asta”, a afirmat preşedintele.

Declaraţiile lui Trump au urmat după ce un reporter l‑a întrebat dacă SUA ar apăra Taiwanul în cazul în care China ar lansa acţiuni militare împotriva insulei.

„Nu vreau să spun asta”, a răspuns Trump.

„Există o singură persoană care ştie asta. Ştiţi cine e? Eu. Sunt singura persoană”, a spus el, înainte de a adăuga că Xi i‑ar fi pus aceeaşi întrebare mai devreme în acea zi.

Un comunicat al Casei Albe privind întrevederea, publicat ulterior, a omis şi el menţiunea despre ţară.

De ce întrebarea despre Taiwan a rămas, poate, fără răspuns

Înaintea summitului din această săptămână dintre preşedinţii chinez şi american, Taiwanul era pe scară largă văzut ca un observator neliniştit prins între cele două mari puteri ale lumii.

Analiştii sugeraseră că Taipei se teme de natura imprevizibilă şi tranzacţională a lui Donald Trump, care l‑ar putea determina să revizuiască sprijinul de lungă durată al Washingtonului pentru insula‑democraţie autoguvernată.

Comentatorii speculaseră că necesitatea preşedintelui SUA pentru sprijinul Beijingului în încheierea războiului în curs cu Iranul ar putea deschide calea unei forme de „mare înţelegere”, în care Washingtonul ar face concesii privind sprijinul său pentru Taiwan.

Dar tonul remarcilor lui Xi a sugerat că liderul chinez „s‑ar putea să nu dorească să încadreze Taiwanul în acel cadru”, a spus Alexander Huang, preşedintele think‑tank‑ului cu sediul în Taiwan Council on Strategic and Wargaming Studies, conform The Guardian.

„Xi nu i‑a cerut deschis lui Trump să spună sau să se angajeze în ceva privind Taiwanul. Aceasta pentru că Xi consideră că chestiunea Taiwan trebuie tratată strict între [Taipei şi Beijing]. A cere deschis lui Trump cuvinte sau acţiuni specifice ar da impresia că Taiwanul este o marfă de negociat”, a spus Huang.

Experţii au adăugat, de asemenea, că decizia lui Trump de a nu oferi un răspuns cuprinzător privind Taiwanul a fost un fel de „citire a atmosferei” după declaraţia fermă a lui Jinping.

Capcana lui Tucidide reapare în dezbaterea asupra puterii globale

Xi Jinping nu este singurul lider care invocă pe Tucidide când contestă hegemonia SUA.

Într‑un discurs foarte lăudat susţinut la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial în ianuarie, premierul canadian Mark Carney a început de asemenea cu o referire la Tucidide, citând celebra aforism a istoricului grec: „puternicii fac ce pot, iar slabi suferă ceea ce trebuie”.

Discursul lui Carney a fost formulat ca un apel către puterile mijlocii să riposteze împotriva unei administraţii Trump care, susţinea el, demontează ordinea internaţională bazată pe reguli.

Ryan Swan, expert în relaţiile China‑SUA la Bonn International Centre for Conflict Studies din Germania, vede folosirea repetată a conceptului de către Xi ca parte a unui efort diplomatic mai larg al Beijingului de a se prezenta drept o „mare putere responsabilă” capabilă să coexiste paşnic cu Statele Unite.

De când a preluat oficial postul în 2012, Xi a pledat pentru ca Statele Unite să trateze China ca pe un egal şi să se abţină de la opoziţie faţă de Beijing în ceea ce acesta consideră sfera sa de influenţă — o recunoaştere pe care oficialii chinezi cred că ar ajuta la producerea unei coexistenţe mai stabile între cele două puteri.

„China vede capcana lui Tucidide nu ca pe un model predictiv, aşa cum a fost folosit ocazional în cercurile occidentale, ci ca pe o ameninţare care poate şi trebuie evitată”, a spus Swan într‑un raport The New York Times.