Cum scurgerile și dezgustările lui Trump față de Europa formează o nouă ordine geopolitică

Uneori istoria este scrisă întâmplător.

Europa începe în sfârșit să se trezească, dar nu prin liberul arbitru.

Se datorează faptului că SUA, în timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump, o forțează.

Catalizatorul a fost o gafă de securitate națională, care a citit ca o satira politică: echipa de apărare a lui Donald Trump l-a adăugat din greșeală pe editorul revistei The Atlantic la o conversație privată cu Signal.

Acest chat nu a dezvăluit doar planurile militare, ci și modul în care înalții oficiali americani vorbesc despre Europa.

Acea scurgere a făcut ceva clar: SUA nu mai consideră Europa ca un partener strategic. Îl vede ca pe o răspundere.

Acum, ceea ce mai rămâne de aflat este dacă Europa va face în sfârșit ceva în privința asta.

Se prăbușește ipoteza securității transatlantice?

Timp de zeci de ani,modelul economic al Europei s-a susținut pe baza garanțiilor de securitate ale SUA.

Adevărul este că NATO a permis guvernelor europene să investească insuficient în apărare, concentrându-se în același timp pe construirea statelor bunăstării, dezvoltarea pieței lor unice și urmărirea liderului de reglementare în domenii precum clima și datele.

Acest aranjament nu mai este valabil.

Administrația Trump a precizat clar că angajamentele de securitate ale SUA nu mai sunt automate.

La München, Vance a criticat deschis valorile europene.

Discuțiile recent scurse au dezvăluit că cercul apropiat al lui Trump a cerut compensații financiare din partea Europei în schimbul acțiunii militare americane.

Trump însuși a lansat ideea de a se retrage din rolul militar de vârf al NATO, Comandantul Suprem Aliat în Europa.

Această funcție este deținută de SUA din 1951.

E5 și o nouă arhitectură de securitate

Odată cu retragerea Statelor Unite, o nouă configurație începe să prindă contur în interiorul Europei.

Grupul informal cuprinde 5 țări, care sunt acum denumite E5.

Acestea sunt Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia și Italia.

Aceasta nu este o instituție oficială. Nu există tratat sau secretariat. Dar acolo are loc coordonarea.

Aceste cinci națiuni reunesc cea mai mare parte a puterii economice, a forței militare și a greutății politice a Europei.

Franța și Regatul Unit sunt puteri nucleare și membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU.

Germania tocmai și-a ridicat limitele constituționale ale datoriilor pentru a promova un pachet de apărare și infrastructură de 500 de miliarde de euro.

Polonia este deja cel mai mare cheltuitor al NATO din PIB și este pe cale să aibă cea mai mare armată din Europa.

Scopul este de a prezenta un plan etapizat pentru o preluare europeană a responsabilităților cheie ale NATO înainte de summitul din iunie.

Rapoartele sugerează că acest plan poate include chiar și un succesor european al postului de Comandant Suprem Aliat în Europa, în cazul în care SUA ar alege să plece.

Aceasta nu este o revenire la federalismul european sau chiar o revigorare a propunerilor de apărare ale UE.

Este o reacție ad-hoc a statelor care acum știu că nu se mai pot baza pe Washington.

Unde va teren noua investiție?

Un efect vizibil al trezirii strategice a Europei este creșterea investițiilor publice.

Planul de infrastructură și apărare de 500 de miliarde de euro al Germaniei este de așteptat să crească PIB-ul în următorul deceniu.

Firme de apărare precum Rheinmetall și producătorul de rachete MBDA au raportat comenzi în creștere.

Acțiunile din zona euro au crescut cu 12% de la cea de-a doua inaugurare a lui Trump, pe 20 ianuarie, în timp ce acțiunile din SUA au scăzut aproape în aceeași perioadă.

Pentru prima dată în aproape un an, economiștii au ridicat previziunile de creștere a zonei euro pentru 2026 de la 1,2% la 1,3%.

Activitatea fabricilor este, de asemenea, în reluare, creșterea afacerilor în zona euro atingând cel mai mare nivel din șapte luni în martie.

Dar acest impuls se confruntă cu limite reale.

Slăbiciunile Europei vor fi încăpățânate. Costurile ridicate ale energiei, piețele interne fragmentate și birocrația de reglementare sunt priorități de top.

Sunt bani care curg, dar blocajele sunt în absorbție și execuție.

O mare parte din finanțarea apărării și a infrastructurii va dura ani să se manifeste.

Și în timp ce Rheinmetall sau Strabag ar putea prospera în 2025, producătorii de oțel și IMM-urile se vor lupta cu birocrația și volatilitatea energetică.

Comerțul și incertitudinea încă mai planează peste tot

Economia Europei bazată pe exporturi are o altă problemă de care să vă faceți griji: un război comercial care se profilează.

Pe 2 aprilie, SUA urmează să impună noi tarife asupra mărfurilor europene.

BCE estimează că un tarif de 25% ar putea reduce producția din zona euro cu 0,3 puncte procentuale în primul an.

Dacă Europa ripostează, impactul s-ar putea dubla.

Incertitudinea comercială îngheață deja unele investiții.

Indicii care urmăresc riscul politicilor, perturbările comerciale și încrederea investitorilor au atins maxime istorice.

Directorii din sectorul de producție și finanțe spun că rețin deciziile pe termen lung până când vor obține o viziune mai clară asupra direcției politicii SUA.

Este posibil ca această claritate să nu vină prea curând, poate dintr-un motiv.

Este acesta un răspuns de urgență?

Unii numesc acest moment o trezire europeană.

Unii chiar îl descriu ca pe un punct de cotitură. Dar există o diferență între planificarea strategică și a fi forțat să intre în acțiune.

Europa nu are o viziune pe termen lung. Reacționează la abandonarea bruscă.

Și în timp ce ritmul anunțurilor este impresionant, cu mai multe cheltuieli, o nouă cooperare și un limbaj mai puternic, fundația este instabilă.

UE încă nu poate acționa ca una în politica externă. NATO, deși încă intactă, își poate pierde structura de comandă dacă SUA pleacă.

Și, în timp ce E5 se mișcă rapid, exclude jucători cheie în apărarea europeană: nordici, baltici și state mai mici cu capacități serioase.

Mai este și problema sprijinului public.

Majoritatea alegătorilor europeni încă se opun bugetelor mari de apărare.

Guvernele nu sunt încă sincere cu privire la cât ar costa autonomia reală.

Cea mai importantă schimbare în relația SUA-Europa nu se referă la bugete.

Este vorba de identitate.

Mesajele Signal scurse nu au batjocorit doar cheltuielile militare ale Europei, ci au dezvăluit un dispreț total.